Just another WordPress.com weblog

Prin Romania…prin lume

1 mai la Rosia Montana

Eu, impreuna cu cativa prieteni ne-am hotarat sa ne petrecem weekend-ul „muncitoresc” la Rosia Montana. Unii pentru prima data, altii s-au bucurat ca, inca, o mai pot revedea. Am plecat de vineri dupa-masa, trei dintre noi, cu masina, putin nelinistiti de prognozele meteo. Desi ne-a cam prins ploaia pe drum, am trecut de Campeni in timp ok, am ajuns in Gura Rosiei de unde am luat-o spre stanga, pentru a ajunge in Rosia Montana. Ne-am cazat la Hostel-ul La Gruber, unde i-am cunoscut pe Ana si Andrei (proprietarii), doua persoane foarte faine. Pentru ca era destul de tarziu, ne-am hotarat sa urcam numai pana pe platou (unde se tinea Fan Fest-ul mai demult), pentru a vedea apusul si a face cateva fotografii. Pe drum am facut un popas in Piata Mare, la centrul de informatii, unde cei de acolo au fost foarte saritori, ajutandu-ne cu niste harti si sfaturi de atractii turistice in zona. Cu cateva indicatii si mai pe dibuite am reusit sa ajungem pe platou (mai mult reinventand drumul), dar niste nori ne-au stricat planurile de a face poze si de a vedea apusul.

Sambata, dis de dimineata, dupa ce i-am recuperat pe cei veniti cu cursa de 6 de Abrud, am plecat intr-o tura prin zona. Soarele stralucea cand am plecat din sat, dar din pacate, nu avea sa mai tina mult. Am urcat prin sat, pe langa Piata Mare, catre Taul Brazil, locul unde, anul trecut, s-a tinut Fan Fest-ul. Am continuat pe poteca pana la Taul Coma, mergand apoi in continuare in zona protejata a Pietrei Corbului, catre varful Carnic. Pe dreapta, am trecut pe langa Piatra Corbului, formatiune stancoasa unica in zona (pe care cei de la RMGC planuiesc sa o taie din munte si sa o mute intr-un muzeu). Ploile ne-au incetinit foarte tare, fiind nevoiti cateodata sa ne gasim cele mai ciudate adaposturi, vechi intrari in mine sau cladiri administrative parasite. Pe o ploaie mocaneasca continua am coborat la vechea cariera pentru a vedea si cealalta fata a Rosiei Montane. Socul a fost mare: de la verdele imbietor, peisajele superbe si dealuri vesele, am intrat intr-un fel de crater imens, lipsit complet de vegetatie, asemanator unui canion sau unui desert. Asa arata mine si cariere parasite. Asa poate va arata Rosia Montana, daca proiectul de la RMGC continua, sau, daca viitoarele exploatari (care merita si trebuie facute), nu se fac cu cap. Tristi si ganditori, am revenit in sat, nu inainte de a ne scoate la inaintare tricourile cu „Salvati Rosia Montana” si „I love Apuseni”. Tot aurul din munte nu justifica distrugerea lui, transformarea unor locuri minunate in desert.

Duminica, din cauza timpului scurt, am decis sa ne petrecem ziua plimbandu-ne prin sat. Si nu am regretat. Pe stradute laturalnice, ascunse privilor trecatorilor lipsiti de curiozitate, am decoperit adevaratele comori ale satului. Comori, bineinteles, ca majoritatea altor frumuseti din Romania, lasate in paragina. Case parasite, construite intr-un adevarat stil rural, cu privelisti superbe, fost primarie, biserici, unele folosite alte stand sa se darame, bancuta singuratica in varful unui deal care dezvaluie intrega panorama a orasului, cimitirul care este casa vechilor mineri ai locului, gradini pline de flori.

Timpul a fost scurt pentru toate cate se pot vedea prin zona. Pentru toate pentru care s-ar putea sa nu fie, din pacate, destul timp pentru a fi vazute. Am plecat din Rosia Montana cu un sentiment dulce-amar. Pana unde merge dorinta oamenilor de a avea bani. Si cate frumuseti stau ascunse in locuri in care nu te poti gandi ca exista altceva decat un simplu oras pe jumatate gol. Poze, puteti gasi aici. Ele nu acopera, nici pe jumate, frumusetea locurilor. Cel mai bine se vede pe viu.

Anunțuri

Plimbari…

Mi-era dor sa ma plimb aiurea printr-un oras nou, sa ma pierd pe stradute si sa vad lucruri noi, obiective turistice, sau cladiri bine ascunse. Azi am avut cateva ore sa fac asta, prin Bucuresti. Dar, de data asta nu am luat-o printre stradute, ci prin cimitirul Bellu. A fost o zi de primavara frumoasa, cald, iar pomii au inceput sa infloreasca. O zi perfecta pentru o plimbare lunga.

Cimitirele nu mi se par locuri triste, sau macabre. Mi se par o parte din istorie, la fel ca o cladire sau un muzeu, pentru ca oamenii care sunt acolo sunt si ei o parte din istorie. Istoria nu este numai oameni mareti si evenimente importante, ci este si oameni simpli, relatii de familie, mari iubiri sau cantece uitate.

Mi-a placut sa ma plimb pe aleea artistilor, sau pe cea a scriitorilor, sa gasesc mormite mari si impozante, dar si mici si simple, subtile, sa citesc parti din opere, din poezii sau din cantecele oamenilor ca Eminescu, Rebreanu, Pittis, Vali Sterian, Nichita Stanescu sau Amza Pelea.


Dimineata in Bucuresti

Buna dimineata.

De joi sunt prin minunata capitala a Romaniei, prin acest Mic Paris, acest minunat oras numit Bucuresti. De cand am ajuns, uneia din rudele mele i-a fost spart geamul la masina, au fost ceva impuscaturi prin centru vechi, iar azi noapte, prin Pantelimon, urlau alarmele la fiecare juma de ora. Deci totul ok and safe.

Azi dimineata a fost prima incercare de a dobori jungla Bucurestilor by myself. Scopul: Pantelimon -> Calea Plevnei. Totul bine si frumos. Asta daca nu as fi fost femeie si as fi citit o harta cu capul in jos. Trecatorii de pe strada, dupa vorba Bucuresteni sadea, dupa orientare in spatiu si cunoastere a denumirilor strazilor, mai ardeleni decat mine  nu mi-au fost de prea mare ajutor. Asa ca, dupa 2 ture in jurul casei radio (sau cel putin asta cred ca era), un telefon la sef, pentru a-mi zice unde naiba is si unde trebuie sa ajung, am rabit. Asa ca acum sunt la birou, la caldurica.

Cam atat deocamdata. Transmisie incheiata. Ne auzim dupa 7, cu eventualele peripetii la intoarcere. Sper totusi sa nu fie cazul si sa vi memorat bine drumul de intors. De nu, de maine la firimituri pe jos.


Miercurea Ciuc

M-am intors de o saptamana si din Miercurea Ciuc (multumesc tuturor zeilor pentru faptul ca am fost sapatamana trecuta si nu acum cand o dat valul de frig) si abia acum am apucat sa uploadez poze de acolo. Ma rog, poze cu cele trei cladiri interesante care constituie centrul. Glumesc, Miercurea Ciuc este un oras pe care il apreciez foarte mult pentru faptul ca are PATINOAR ACOPERIT.

Enjoy!


Auschwitz

In Cracovia fiind, nu puteam rata ocazia de a vizita muzeul Auschwitz. Oribil si fascinant in acelasi timp. Fascinanta inteligenta conducatorilor nazisti care au reusit, intr-un timp relativ scurt, sa spele mintile a doua, poate 3 generatii de nemti, facandu-i pe ei, si nu numai, sa intoarca privirile de la ceea ce se intampla cu adevarat in Germania, Polonia si alte  state, in spatele unor ziduri ca cele ale auschwitz-ului. Inteligenta care a creat o masina de razboi distrugatoare care a sacrificat vieti si popoare. Oribile sunt lucrurile la care a dus acea inteligenta malefica. Noi moduri de a ucide, de a tortura. Moarte prin gazare, bataie, ardere, tortura, flamanzire, impuscare, extenuare. Toate au existat la Auschwitz, unele au inceput aici. Zeci de feluri de tortura fizica si psihica au dus la disparitia umanitatii si la moartea oamenilor.

Trenuri de vite veneau pline cu evrei, polonezi, rusi, rromi, detinuti „politici” sau prizonieri de razboi, veneau zilnic la Birkenau. Alaturi de oameni, din tren coborau cadavrele oamenilor morti din cauza extenuarii sau a lipsei de aer. Femei, copii, batrani sau invalizi nu aveau nici o sansa. Erau dusi direct la camerele de gazare si apoi la crematoriu. Nazistii gandeau pragmatic: de ce sa mai iroseasca mancare sau spatiu daca tot nu putea munci. Pentru ceilalti incepea procesul de selectie „naturala”. Erau dusi la Auschwitz, rasi in cap, tatuati, inghesuiti cate o suta intr-o camera si fortati sa lucreze mai mult de 12 ore pe zi, imbracti sumar, inclusiv iarna. (Nu puteam sa nu ma gandesc in special la asta. La -12 grade, cu doua pulovere si geaca tremuram de frig in timpul vizitarii muzeului, iar ei nu aveau nici macar sosete).

Nici nu stiu care erau mai norocosi.Cei care reuseau sa supravietuiasca torturii si, dupa razboi au reusit sa duca o viata cat de cat normal (in ciuda bolilor fizice sau psihice pe care le-au dobandit) sau cei care erau gazati din prima si nu trebuiau sa treaca prin tot chinul unui lagar de munca.

La iesire, nu puteam sa nu ma simt norocoasa. Ca nu sunt evreica, ca nu am trait atunci, ca triesc in Romania, intr-o perioada de relativ calm politic. Ca nu traiesc in una din tarile in care se mai petrece asa ceva, chiar daca la scara mult mai mica. Ca sunt un om normal, cu probleme mici in comparatie. Ca am libertatea de a face ce vreau, de a lucra unde vreau, de a manca, de a purta haine groase, de a respira si a trai.