Just another WordPress.com weblog

Habitat for Humanity

La multi ani!

Azi o zi speciala. Pe langa faptul ca, cu totii asteptam nerabdatori sa vedem ce ne-a lasat Mos Nicolae in ghetute, azi e si ziua unor oameni foarte speciali.

E ziua unor oameni veseli si energici care promoveaza bunatatea si ambitia. Niste oameni care uneori lupta impotriva morilor de vant pentru a schimba lucrurile cum cred ei mai bine. Niste oameni uneori apreciati, uneori luati la misto pentru ca aleg sa-si petreaca timpul muncind „pe gratis” pentru ceva. Oameni care isi folosesc abilitatile si cunostintele pentru a face mai mult decat slujba lor. E ziua celor care macar o data au adus pe fata zambetul unui copil orfan, au cantat colinzi batranilor din casele de batrani, au batut un cui la casa unei familii in nevoie sau au hranit un caine vagabond.

E ziua celor 13% dintre noi care ne numim voluntari si care incercam sa facem lumea un picut mai buna!

La multi ani!


De ce voluntar?

Pe noi, astia care practicam voluntariatul prin Romania, multa lume ne intreaba de ce alegem sa facem asta, de ce nu ne petrecem timpul altcumva, dansand, band, citind, sau macar muncid undeva pe bani. Inafara de faptul ca aceste lucruri nu se exclud unele pe celelalte, sunt sute de oameni in Romania care muncesc si voluntariaza, citesc si danseaza sau voluntariaza si beau, exista motive bune pentru care unii aleg sa isi petreaca mai multe ore pe saptamana/luna pentru a face ceva doar asa, de dragul de a-l face sau pentru ca castiga si altceva, inafara de bani din chestia asta.

Ii drept, mi se intampla si mie sa ma gandesc la asta. De ce sa voluntariezi, de ce sa ajuti pe cineva, cand vad in jurul meu oameni care nu apreciaza un ajutor, care traiesc pentru a fi ajutati, care isi bat efectiv joc de cei care manifesta bunavointa fata de ei sau care cred ca o data ajutati li se cuvine mai mult si mai mult, fara sa faca si ei ceva.

Dar, din cand in cand gasesti si oameni speciali. Care nu numai ca apreciaza si stiu sa spuna un „multumesc” din suflet, dar si aspira la mai mult, sa-si invinga conditia si sa tinda spre performanta. Prima casa Habitat construita in Romania a fost la Beius, pentru o familie care atunci avea un copil de doar 2 luni. Acum, 13 ani mai tarziu, acest copil este campion modial la karate. In ciuda dificultatilor pe care le aveau, familia lui a crezut ca poate sa isi schimbe viata, ca se poate mai bine. Si s-a putut. Cu putin ajutor, li s-a construit o casa si viata le-a fost putin mai usoara. Nu pot sa stiu daca, fara ajutorul Habitat, baiatul ar mai fi fost acolo unde este acum, dar, imi place sa cred ca, macar, a fost ajutat sa aiba un drum putin mai usor.  (mai multe despre el puteti citi aici).

Din fericire exemplele nu se termina aici…


Big Build 2011

Am plecat la Big Build 2011 samabata seara, etunziasmata si nerabdatoare. Gustul si dorinta am prins-o anul trecut cand am petrecut o singura zi la Beius si atunci am promis ca la anu’ o sa-l prind pe tot, ceea ce s-a si intamplat. Am gasit acolo oameni faini, gata sa se apuce de lucru si 10 fundatii gata pregatite. M-am intors de la Big Build cu un zambet mare pe fata si cu lacrimi in ochi.

Dorinta ni s-a indeplinit. Am reusit, in cele 5 zile,  sa ne indeplinim scopul: cele 10 case stau acum in picioare, tencuite si varuite, aproape gata pentru a-i primi pe noii proprietari. Mai sunt mici reutsuri de facut dar, pana la iarna, familiile beneficiare se vor muta in case noi.

Experienta a fost una incredibila. De la partea sociala pana la cea umanitara. Am cunoscut oameni noi, pe care ii stiam doar dupa nume, din email-uri sau povesti, dar carora nu le puteam asocia o fata si o personalitate. Am aflat povesti din alte filiale, povesti despre voluntari iesiti din comun, care au ajuns pana la punctul de a se imprumuta de la banca pentru a putea veni in Romania sa ajute, povesti care m-au inspirat si m-au facut sa cred  si mai mult in bunatatea oamenilor. Am cunoscut voluntari corporatisti, veniti, fie pentru a scapa de o zi de lucru, fie pentru ca mai fusesera o data, fie pentru ca erau curiosi cu ce se mananca Habitat-ul. Si le-a placut asa de mult incat au refuzat sa mearga sa manance pana ultimul perete nu era varuit sau sau ultima placa de rigips nu era pusa sus, au fost impresionati asa de tare de povestea familiilor incat au fost dezamagiti cand le-a venit autocarul pentru a plecat acasa. Si am mai cunoscut si voluntari straini, irlandezi mare parte, fiecare cu povestea lor de viata, fiecare „nebuni” si „nebuni de buni” in felul lor, pentru ca, cateodata chiar trebuie sa fi nebun, pentru a renunta la confortul fizic pentru a ajuta o persoana care traieste mai rau ca tine.

Dar cel mai important lucru a fost ca am ajutat. Ca am adus zambetul pe buze unor oameni care, vineri ne-au multumit cu lacrimi in ochi, urandu-ne sa avem parte de sanatate si fericire, pentru ca facem un lucru bun, pe care nu multi il fac. Si am plans si noi, emotionati de fericirea lor, de faptul ca un gest asa de mic poate schimba ceva asa de important pentru un om. Pentru ca nu este deloc greu sa dedici 8 ore intr-o zi, sa pleci de acasa si sa bati cateva cuie altaturi de alte persoane calde si pline de buna dispozitie. Iar cand cunosti un beneficiar, care continua sa voluntarieze, cu toate ca si-a terminat orele necesare de ani de zile, te gandesti la cat impact poate sa fi avut un simplu gest pentru a schimba viata unui om, cat de mult conteaza sa ai un punct de plecare, o casa cat de mica, pentru ca asa poti sa te gandesti sa dai mai departe ajutorul o data primit.

Si pentru ca nu totdeauna se poate exprima in cuvinte tot ce inseamna o saptamana plina de povesti incredibile de vieti schimbate: