Just another WordPress.com weblog

Sapte

Azi de dimineaţă nu a vrut să se joace cu mine. M-am dus la el cu o carte de poveşti în mână dar nu a vrut să îmi citească. S-a întors pe partea cealaltă şi mi-a spus că e obosit. Cred că s-a lovit pentru că avea lacrimi în ochi, la fel ca mine când mă urc în copac şi cad, dar nu a vrut să îmi spună adevărul pentru că tot timpul îmi zice să nu mă mai urc în corcoduş. Îi e frică să nu cad şi să îmi rup mâna la fel ca vecinul de la doi. El nu a căzut din copac. El s-a lovit învăţând să meargă pe bicicletă, chiar dacă avea rotiţe din acelea mici.
În spatele blocului este un corcoduş mare. Dacă te urci in el si faci un pas mare poţi ajunge la noi în bucătărie. Vreau să mă urc în el, dar mă vede bunica când face mâncare şi strigă să mă dau jos. Toţi ceilalţi copii se urcă pentru că nu ii văd părinţii. Cred că asta a făcut şi bunicul şi s-a lovit. Cred ca bunica l-a văzut pentru că e supărată şi ea. Abia mai vorbeşte.
Am vrut să-l pup să-i treacă, dar m-a luat bunica de lângă el şi mi-a spus să-l las în pace. Dar vreau să-l fac bine ca să poată să-mi citească iar poveşti. Mi-a citit mai demult o poveste despre o fetiţă foarte săracă ce vindea chibrituri pe stradă. S-a făcut iarnă şi a venit Crăciunul şi, ca să aibe ce mânca, a continuat să vândă chibrituri. Dar era foarte frig şi a îngheţat şi a murit. Am început să plâng. Era aşa de trist. Dar bunicul mi-a spus că nu aşa se termină povestea. Normal că nu aşa se termină. Toate poveştile se termină frumos. Sigur fetiţa va găsi unde să locuiască, undeva unde e cald şi va avea de mâncare. Dar vreau sa aflu cum se va termina povestea. Vreau să-mi citească bunicul, pentru că eu încă nu ştiu. Şi oricum e mai frumos să îmi citească el. Citeşte aşa de frumos.
Nimeni nu vrea să se joace cu mine. Bunicul tot stă în pat, bunica stă cu el şi mama face ceva de mâncare şi nu mă lasă să mă duc la el. Mi-a promis că dacă sunt cuminte mă lasă să mă duc afară aşa că o să îmi iau caietele şi mă apuc să îmi fac temele. Tot timpul bunica se uită când termin şi îmi spune dacă e bine sau nu, dar acum nu vrea să se uite. Mă plictisesc.
Ce agitaţie mare e prin casă. Mie mi-au spus să nu ies de la mine din cameră, să mă joc sau să îmi fac temele. Toată lumea se plimbă dintr-o parte în alta. A venit şi unchiul meu. Unchiul meu e medic. Vreau să ajung ca el când cresc mare. Mama îmi spune că e un om important. Că are grijă de oameni când îi doare burtica sau când au febră. Poate că acum îmi pregătesc o surpriză. Oricum se apropie ziua mea. Sunt toţi aşa de secretoşi.
Vine mama la mine şi îmi spune să merg la Ana. Ana e prietena mea cea mai bună. Stă în blocul din faţă. Când eram mai mică se juca cu bunica ei afară şi mama m-a lăsat să mă duc să mă joc cu ea. Avea păpuşi frumoase şi ne-am jucat toată după-masa şi bunica ei m-a adus acasă. De atunci suntem prietene şi mergeam la grădiniţă împreună. Ne ducea bunicul meu sau bunicul ei. Când ne ducea bunicul ei tot timpul ne aducea prăjituri sau îngheţată şi le mâncam pe drum. Când ne ducea bunicul meu ne lăsa să stăm în parc şi se juca cu noi. Ne plăcea să ne desenăm hărţi de la grădiniţă până acasă şi să găsim locuri noi unde să ne ascundem de el. Şi el se speria. Tot timpul trecea pe lângă noi, dar nu ne vedea şi se speria. Atunci ieşeam ca să nu fie prea îngrijorat. Acum eu merg la şcoală şi Ana merge tot la grădiniţă. E mai mică decât mine. Dar îi arăt caietele mele de la şcoală ca să înveţe şi poate anul viitor va veni şi ea cu mine în clasă.
Acum îmi spune mama că pot să merg singură la Adina. Deobicei mă duce ea. Se vede că am crescut. Îmi iau caietele cu mine. Azi o învăţ să deseneze litera A.
Adina are o cameră mare şi goală. Nu are nimic în ea. Ne prefacem că suntem patinatoare, ca cei de la televizor şi patinăm cu şosetele pe parchet. Tot timpul facem asta. Bunicul ei e juriul. Dar niciodată nu câştigăm niciuna. Ne spune că nu se poate decide şi de dă câte o prăjitură. Le ascunde în buzunarul de la halat, pentru că bunica Adinei nu ne lasă să mâncăm prăjituri înainte de masă.
A venit mama la Adina. Credeam că vrea să se joace cu noi, dar părea supărată. Cred că a găsit jucăriile pe care le-am ascuns sub pat. Tot timpul mă pune să fac ordine şi să le pun în dulap înainte să ies afară la joacă, dar când nu am chef le pun pe toate sub pat şi aşa pot să plec mai repede. Cred că mama mă ceartă. Sau nu. Mă ia în braţe şi îmi spune că mâine pot să nu merg la şcoală şi seara asta pot să rămân să dorm la Adina. Sunt fericită. Dar mama plânge. Îmi spune că bunicul a plecat şi nu se mai întoarce. Eu încep să râd.
– Stai liniştită, mami. O să se întoarcă. Trebuie să îmi termine de citit „Fetiţa cu chibrituri”.

Reclame

One response

  1. RT

    🙂

    octombrie 28, 2010 la 8:27 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s