Despre proteste, protestatari si jurnalisti.

Pentru ca e la moda sa scrii despre asta si sa emiti pareri. Asa…o seara linistita, cu un ceai cald si o patura, ne uitam pe la stiri, sa fim si noi informati si sa vedem si noi cine protesteaza.

Cetateanul numarul 1. Intrebat de ce e acolo, incepe un adevarat discurs, despre cum a terminat el o facultate si cum nu isi gaseste de lucru, si cum e el gamer, deci om ca toti oameni. Discurs inserat la fiecare 5 cuvinte cu apelativul “frate” si dezacorduri cat cuprinde. Omule, o sugestie numa: daca ai invata sa vorbesti ca un om care termina o facultate, poate ti-ai gasi si tu un loc de munca.

Cetateanul numarul 2: O doamna, la vreo 40 de ani, aparent pensionara, tragea cu patos din tigara explicand ca de ce nu i se da si  i se face, ca nu are ce sa puna pe masa de mancare la copii. Tot o sugestie nevinovata: lasa-te de fumat, si vezi cum brusc te imbogatesti cu vreo 10 lei pe zi, numa bun de vreo paine si o supa. (Da, stiu, si eu fumez, dar eu nu ma plang ca nu am ce manca).

Si acum despre jurnalistii care comentau in platou. Unul dintre ei, absolut consternat de faptul ca multi manifestanti purtau fulare care le acopereau gura. Sunt -9 grade afara, e frig. Ce vreti, sa vina in tricou? Asa merg si eu pe strada cand ma duc la servici. Ar trebui sa se sperie lumea de mine cand ma vede? Altul, ii sfatuia pe studentii care urmau sa ajunga in Piata Universitatii sa: “se comportne neviolent, sa zambeasca si sa nu aiba fete suspecte”. Ma duc sa-mi schimb fata si revin. Bye!